Noi 122013
 
filtrarea apei

Apa potabilă, ca şi apa de alimentare necesară industriilor, trebuie tratată, adică trebuie supusă unor operaţii în urma cărora sunt îndepărtate suspensiile, substanţele dizolvate şi bacteriile pe care le conţine şi după caz i se reduce conţinutul în fier, în mangan şi aciditatea.

Cea mai mare parte din suspensiile aflate în apă sunt reţinute în mari bazine de sedimen­tare (numite şi decantoare), pe care apa le parcurge cu o viteză de cca. 10 mm/s. Prin această operaţie, particulele cu granulaţie mai mare se depun pe fund. Particulele cu granulaţie mai mică sunt îndepărtate cu ajutorul filtrelor de nisip,

filtru de nisip lent

în care sunt reţinute şi bacteriile. Nisipul folosit are o granulaţie de aproximativ 1 mm; apa este trecută prin stratul de nisip fie foarte încet, în filtre lente, fie mai repede, în filtre rapide, acestea hicrînd uneori sub pre­siune. Filtrele rapide sunt curăţate (spălate) prin trimiterea de jos în sus cu viteză mare a unor mari cantităţi de apă care trec prin stratul de nisip. Nisipul este astfel dislocat şi agitat, iar particulele depuse în timpul filtrării sunt desprinse de pe suprafaţa granulelor de nisip şi antre­nate de către curentul de apă.

Fierul şi manganul dizolvate în apă trebuie îndepărtate dacă conţinutul lor depăşeşte 0,1 mg/l. Instalaţiile de deferizare şi demanganizare au scopul de a transforma cele două metale în compuşi insolubili, care coagulează în flocoane reţinute în filtre de nisip. Adeseori cele două metale se găsesc sub formă de bicarbonaţi; ele se separă însă uşor în prezenţa instalatie de stropireoxigenului, cu care formează un compus insolubil. Contactul apei cu oxigenul are loc în aşa- numitele instalaţii de stropire,în care apa este pulverizată de jos în sus cu ajutorul unor duze sau prin alt sistem de stropire; apa cade pe un strat filtrant de 2 m grosime, consti­tuit din cocs, deşeuri de zidărie sau alt material poros. Prin pulverizare se măreşte suprafaţa de contact a apei cu oxigenul conţinut în aerul atmosferic. Apa aerată cade într-un bazin de sedimentare, pe fundul căruia se depun flocoanele. Acestea mai pot fi reţinute şi într-un filtru care urmează sedimentării.

Deosebit de dificilă devine tratarea cand fierul şi manganul nu sunt legate cu CO, (în bicarbonaţi), ci se prezintă ca săruri ale acidului sulfuric sau acidului bumic. In acest caz, apa se tratează într-un accelerator, în care, pentru coagulare, în Ioc de aer se introduc reactivii chimici corespunzători. In scopul de a înlesni flocularea, apa brută intră lateral în aparat, într-un punct în care se găseşte apă conţinînd flocoane formate anterior. Apa brută intră astfel într-o primă zonă de reacţie, care se află în continuă mişcare (cu ajutorul unui agitator) şi în care se adaugă reactivi chimici. Apa pătrunde apoi într-o a doua zonă de reacţie, în care se introduc noi reactivi chimici. De aici apa este trecută peste un deversor într-un bazin circular de sedimentare. Printr-o rigolă situată la partea superioară a bazinului se evacuează apa decantată, iar pe la partea inferioară nămolul. Urmează apoi o tratare supli­mentară a apei printr-un filtru de nisip.

Un accelerator pentru alimentarea cu apă a unui oraş cu 100 000 de locuitori are un diametru de cca. 26 m şi o adîncime de cca. 6 m.

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>