Feb 032013
 
demo metal 4Încă o ediţie cu demonstraţii şi prezentări privind industria metalelor şi a prelucrării acestora, eveniment denumit Demo Metal, incomparabil în România va avea loc pe parcursul a patru zile între 24 – 27 aprilie 2013. Manifestarea va fi lansată de Euro expo şi Tehnic Media în Pavilionul 107 al Ramaero Băneasa, şi se urmăreşte să devină un model pentru sud-estul Europei şi nu numai.

La această demonstraţie ne vor surprinde diferite firme care îşi vor prezenta faimoasele maşini unelte, metode care mai de care mai eficiente de prelucrare a tablelor, tăierii cu laser, maşini de debitat table, scule, lubrifianţi, diverşi roboţi industriali dar şi soluţii software, deasemenea consultanţii şi soluţii constructive.
Anul trecut ne-au uimit peste 40 de firme pe o suprafaţă de peste 3000mp unde s-au înghesuit peste 1100 de vizitatori.
Tematica va fi păstrată şi în acest an, ba din potrivă se va introduce ceva nou, şi anume o secţiune dedicate echipamentelor şi noilor tehnologii din domeniu sudurii.
Pe tot parcursul evenimentului, adică în toate cele patru zile participanţii vor avea posibilitatea să viziteze toate spaţiile organizate în activităţi distincte. De exemplu zona de demonstraţii unde utilajele puse în funcţiune vor arăta ce pot cu adevărat; zona de discuţii dedicate investitorilor strategici şi deasemenea un spaţiu dedicate conferinţelor, sau training -urilor.
Evenimentul este un model pentru Europa şi va deveni în curând un model şi pentru întreaga lume, este un prilej de comunicare şi soluţii de inovare, dotare şi viziune spre dezvoltare a firmelor în domeniu. Interacţiunea între patroni de firme, cercetători, directori, specialişti ai diverselor firme duc în final la o colaborare şi în acelaşi timp o dezvoltare în domeniu industrial tehnic.

Cateva fotografii de la evenimentul organizat in anul 2012:

demo metal 3     demo metal 4demo metal 5

 

 

 

demo metal 2   Demo meta

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>