Iul 272013
 
leep motion controler
Leap Motion Controller este un gadget care permite comunicarea gestuală cu orice computer desktop și va schimba probabil radical modul în care interacționăm cu acestea. Leap Motion Controller costă doar 80$ și a fost lansat pe piață împreună cu magazinul de aplicații Airspace Store pentru Mac și PC.

Leap Motion Controller scoate din uz mouse-ul de pe birou (deși americanii de la Leap Motion nu pretind asta), iar demonstrația elocventă pentru acest fapt se poate vedea în clipul video de mai jos.
Gadgetul are dimensiunile unui stick USB (80 mm lungime și 12,7 mm grosime) și are senzori încorporați care simt orice mișcare sau gest, cu o precizie de 1/100 dintr-un milimetru, într-un spațiu de 0,22 m3 în jurul său și le transformă în comenzi pentru computer. Mai mult, Leap Motion Controller detectează fiecare deget în parte, ba chiar și o ustensilă de scris precum un banal creion. Mișcările tale vor avea un răspuns aproape instantaneu pentru că gadgetul detectează orice mișcare cu o viteză de 200 de cadre pe secundă.
Din păcate, pentru a folosi controllerul trebuie să ai un Mac cu sistem de operare X 10.7 sau mai nou, sau un PC cu configurație minimă: procesor Intel Core i3, procesor grafic AMD Phenom II, 2 GB de RAM și sistem de operare Windows 7 sau 8.
În magazinul de aplicații dedicate există deja mai mult de 75 de aplicații din mai multe categorii printre care, bineînțeles, și jocuri.

Sursa

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>